edge index

30 Aug Indexul EDGE pentru Iulie 2016

Iulie – cea mai buna a doua luna din punct de vedere al numarului de vanzari din 2016. Numarul de vanzari insumate din afiliere si PPC se ridica la 88.853.

In fiecare luna Edge si 2Performant publica, sub forma Indexului Edge, un status al profitabilitatii actiunilor de marketing performance, destinat marketerilor si business-urilor de online. Valorile cuprinse in acest studiu sunt obtinute din surse interne si din raportarile Internet Corp (unul din cei mai mari afiliati din reteaua 2Parale).

Desi suntem intr-o luna de vara, vanzarile din reteaua de afiliere sunt pe trend crescator, sarind peste bariera de 50.000. In conditiile mentinerii valorii cosului mediu, avem si cea mai mare valoare a vanzarilor generate in 2016. Vorbim despre cresteri de 2 cifre fata de luna anterioara, un indicator care defineste potentialul retelei si a conceptului de afiliere in general. Aceeasi situatie o gasim si in campaniile de PPC, acolo unde cresterea numarului de vanzari sare de 20% fata de luna anterioara iar rata de conversie se situeaza la cea mai ridicata valoare din acest an (4,3%).

Numarul de click-uri inregistrat pe cele 2 mari componente de performance (afilierea si PPC) depaseste cifra de 5 milioane iar indicatorii care spun despre performanta investitiei arata o valoare optimista pentru advertiseri (1 leu investit a generat in Iulie 15.2 RON in vanzari).

Index Edge Iul 16

Evolutia indicatorilor de performanta Jan-Jul 2016

PPC Iul 16

Afiliere Iul 16

Despre indicatorii InternetCorp, Bianca Tatarascu – Head of Affiliate Marketing

Perioada concediilor si-a facut simtita prezenta in luna iulie. Chiar daca numarul total de click-uri a crescut cu aproximativ 8% fata de luna precedenta, s-a inregistrat o usoara scadere a ratei de conversie, de la 2,38% la 2,16%, un procent care chiar daca este mai mic, pastreaza marja de profitabilitate in cote de normalitate. Valoarea cosului de cumparaturi a scazut sub 200 de lei, ceea ce ne indica faptul ca utilizatorii au fost probabil interesati de achizitia produselor indispensabile in timpul concediului si mai putin de cele in care e necesara investitia unei sume mai mari. Pun aceste rezultate si pe seama reducerilor, promotiilor si lichidarilor de stoc de final de vara, perioada pe care utilizatorii o asteapta de regula pentru achizitionarea unor produse cu valoare mai mare. Totusi, vestea buna este ca in luna august deja vedem un trend ascendent atat la nivel de conversii cat si la nivel de valoare a cosului de cumparaturi – majoritatea utilizatorilor au revenit din concediu iar lichidarile de vara sunt in toi. In plus, o data cu venirea toamnei pregatim cateva surprize care vor reconfirma implicarea InternetCorp pe zona de afiliere, aspect care cu siguranta se va vedea in urmatoarele cifre publicate.

Indexul Edge reprezinta o radiografie a pietei de online performance in Romania, obtinut pe baza unor indicatori agregati din surse interne. Indexul EDGE se doreste a fi un punct de referinta si orientare pentru oamenii de marketing online si e-commerce din Romania, atunci cand se discuta despre marketingul de performance.

Cosmin Nastasa
cosmin.nastasa@2parale.ro
No Comments

Post A Comment

*